• 05 Jun 2021 - 05 Jun 2021
  • Higher Self, Timpuri Noi

ZI DE COERENȚĂ – 5 IUNIE 2021

 

CE ESTE O ZI DE COERENȚĂ?

Este o zi pe care o dedicăm drumului către interior, către Sine. Asta ne echipează cu resursele de care avem nevoie să navigăm mai ușor prin viața de zi cu zi. Devenim mai eficienți – adică realizăm mai multe lucruri cu mai puțin efort. Exact ca o săgeată pe care o tragi câțiva centimetri înapoi, într-un arc, ca apoi să aibă toată energia și tot dinamismul necesar, să ajungă departe.

 


CU CE ESTE DIFERITĂ O ZI DE COERENȚĂ?

Medităm mai mult – în runde, într-un mediu sigur și protejat.

Grupul susține o coerență crescută și astfel experiențele individuale sunt mult mai profunde.

Învățăm să practicăm Hatha Yoga – un set de posturi Yoga (asane), ce ajută fiziologia să elimine stres mai ușor, să flexibilizăm corpul și să integrăm coordonarea minte-corp în mod armonios.

Accelerăm dezvoltarea stării de conștiință.

 


CUM SE DESFĂȘOARĂ?

Medităm de mai multe ori: două runde dimineața și o rundă după amiază.
Practicam asane, exerciții de respirație(pranayama) și meditație
Ascultăm conferințe despre cunoaștere, conștiința și dezvoltare holistică.
Petrecem timp împreună.

 


BENEFICII
  • Eliminăm mult stres și oboseală mentală și fizică
  • Câștigăm mai multă stabilitate emoțională
  • Avem claritate mentală și suntem mai bine pregatiti pentru orice provocări avem de confruntat.
  • Transcendem împreună și animăm Câmpul Unificat, acel nivel care ne unește pe toți cu tot.
  • Creăm coerență, armonie, în interiorul nostru și în afara noastră (ajutăm și pe cei din jur.)

 


PROGRAM

Sâmbătă, 5 iunie, 9:30 am17:00 pm

 


INVESTIȚIE
  • Taxa de participare este 100 lei/persoană (include masa de prânz)
  • Pentru cei care au învățat MT în ultimele 6 luni, participarea este gratuită (vor achita doar masa de prânz.)

 


LOCAȚIE

Locație: centrul HigherSelf, str. Vasile Voiculescu, nr 26 (zona Timpuri Noi)

Pentru participare, este nevoie de confirmarea prezenței.

 


Mai multe detalii despre organizare veți primi în urma înscrierii. Dacă aveți curiozități sau întrebări, vă răspund cu drag.

Dacă simțiți că vă este benefică o astfel de zi, aștept cu drag sa ne vedem!

înscrie-te...
  • Time : 09:30 - 17:00
  • Registration Deadline : 02 Jun 2021